Mi-e dor

Mi-e dor de cei plecati din lume prea devreme,
De vremuri simple, cand puteam sa rad,
Sa fac ce vreau fara sa-mi fie teama,
Ca am sa pierd tot ce iubesc, sa plang.

Mi-e dor de noi, de oameni simpli, sinceri,
Care puteam vorbi deschis, oricand,
Fara sa ne prefacem altfel decat suntem,
Fara sa ne dorim raul in gand.

Mi-e dor de-acele lucruri minunate,
De care nu mai stim cum sa ne bucuram,
De clipe scumpe ce se scurg ne-apreciate,
Cand dupa bunuri materiale alergam.

Si fiindca dorul n-am cum sa-l astampar,
Si timpul n-am cum sa-l mai tin pe loc,
Am sa imi port trecutul doar in suflet,
Sau ca pe-o cheie atasata la breloc.

O sa-mi descatusez cu el pofta de viata,
Si-o sa ma bucur de ce am si de prezent,
Acum, cat am de ce, si sunt in viata,
Caci maine as putea sa fiu absent.

Si nu vreau bani, averi, sau vreo cinstire.
Nu vreau nimic din ce se poate masura.
Mi-e de ajuns imbratisarea calda
A celor dragi. Ei sunt averea mea.

Dragi parinti, pastrati povestile cu printi, printese si supereroi pentru acasa!

Cu totii vedem printi si printese in copiii nostri, si asa e si normal. Ne straduim sa le oferim tot ce e mai bun si sa le implinim toate visurile si dorintele. Am ajuns insa la concluzia ca e nevoie de niste limite in general.

Vad, in zile obisnuite, cand nu sunt aniversari, serbari, sau carnavaluri, parinti ducandu-si odraslele la gradinita costumate in eroii lor de desene animate sau cu diverse jucarii scumpe in brate. Inteleg de ce copilul a vrut asta, orice copil ar vrea. 

Cred ca toate fetitele se viseaza Elsa, Barbie, Luna, sau Buburuza, asa cum toti baieteii se vor Ben10, Spiderman, Motan Noir, sau Transformers. E normal ca, in momentul in care le cumparati jucaria visurilor lor, sa doreasca sa o arate prietenilor.

Totusi, cred eu, ca in momentele astea e datoria voastra sa impuneti niste limite, sa va ganditi si la impactul pe care gesturile voastre il vor avea asupra celorlalti. Copiii vostri ii vor face pe ceilalti copii sa sufere, si acei copii la randul lor isi vor face parintii sa sufere. 

Poate in unele cazuri e vina parintilor acelor copii, care nu au fost in stare sa-si creeze o situatie materiala suficient de buna pentru a-si permite aceleasi lucruri. Poate alti copii au toate acele lucruri acasa dar nu li se permite sa le aduca la gradinita tocmai pentru a nu starni certuri si suferinta printre colegi. 

Totusi, copiii sufera, si ei chiar nu au nicio vina. Tu poti evita asta, si nici macar nu-ti va fi afectata reputatia. Ai contul de Facebook unde sa te lauzi cu tot ce-i cumperi odraslei tale. Ai cercul de prieteni, care, banuiesc, au aceleasi mijloce si conceptii ca tine. Ai serbarile si carnavalurile unde poti sa te dai in spectacol cat vrei.

Fa un gest maret si permite ca macar in zilele obisnuite gradinita sa ramana locul unde toti copiii sunt egali si fericirea lor nu depinde de costume de supereroi sau jucarii exclusiviste. Lasa-i sa se bucure de cuburi de lemn si de plastic, de puzzle-uri, caramizi, figurine, si ce alte jucarii mai au pe acolo. 

Au o viata intreaga in care sa se considere superiori si sa-i dispretuiasca pe cei din jur. Si daca tii neaparat sa le inoculezi astfel de conceptii din primii ani de viata, du-i la o gradinita de profil, particulara. Daca copiii tai sunt mai buni decat ai nostri, tine-i departe, sa nu se contamineze. Lasa-i in lumea lor de basm, puf, si aparente. 

Sigur, nu ma refer la hainute cu personaje Dinsney, nu sunt absurda. Ma refer la rochii de Elsa cu peruca, pelerina, manusi, bagheta, etc., la adevarate tinute de carnaval. Si nu, nu sunt una din mamele care nu-si pot permite sa-i cumpere copilului lor tot ce etaleaza al tau la gradinita. Sunt una din acei copii care au trait in saracie si au invatat sa se bucure de lucrurile marunte, care nu sunt neaparat de vanzare. 

Mi-am vazut insa mama plangand de multe ori ca nu-si permitea sa-mi ofere nici macar strictul necesar, nu mai vorbesc de jucarii sau costume de supereroi. Stiu ca mai sunt mame care plang din acelasi motiv, care abia reusesc sa plateasca taxa aia amarata pe care tu o uiti tocmai pentru ca e nesemnificativa pentru stilul tau de viata opulent. 

Copilul meu are acasa si costume si jucarii scumpe, si nu plange dupa ce vede la altii. Spre deosebire de tine, eu il trimit la gradinita sa socializeze, sa se distreze, sa invete sa lucreze in echipa, nu sa le faca in ciuda colegilor sai, asa ca nu-i permit sa le ia cu el. 

Sigur, suntem liberi sa facem cum credem mai bine, dar ce castigi facandu-i pe altii sa sufere, fie ei copii sau parinti? Nu ma astept sa dai curs rugamintii mele, tu evident ai nevoie sa le demonstrezi altora ce parinte grozav esti, dar am simtit nevoia sa o spun, in numele celor pe care tu si copiii tai ii dispretuiti si ii faceti sa sufere. 

Cand ai fost ultima oara la medic?

Nu stiu cum esti tu, dar eu sunt genul care isi insoteste prietenii si rudele la medic, dar nu se preocupa de propria sanatate niciodata. Cel putin asa eram pana de curand. In urma cu doua zile, in urma unor simptome neobisnuite si destul de inspaimantatoare, am infruntat o realitate care ma ingrozeste. Toti membrii familiei mele s-au stins prematur din cauza cancerului. Daca eu urmez?

Nu mi-e teama de boala, de durere. Ma tem doar ca nu voi fi langa fetele mele cand vor avea nevoie de mine. Mi-e teama ca tatal lor se va inchide in el de durere si va uita sa le faca sa rada si sa se bucure de veselia lor. Mi-e teama ca nu va mai avea cine sa le incurajeze sa-si urmeze visurile si sa lupte pentru ceea ce-si doresc.

Viata mea e dovada cea mai buna ca miracolele se intampla. Am langa mine cel mai frumos, mai dulce si mai iubitor barbat din lume. Muncitor, intelegator, dragastos, si un tata nemaipomenit, e mai mult decat mi-as fi dorit vreodata de la viata. Daca nu ar fi fost mama sa-mi repete intruna ca merit tot ce e mai bun si pot obtine orice imi doresc, probabil nu as fi luptat pentru relatia asta, dar ma bucur ca am facut-o.

Mi-ar placea sa mai raman langa sotul meu ani multi, pentru ca stiu ca vom fi fericiti intrun fel sau altul. Noi nu am cunoscut niciodata fericirea aia asociata cu avutia materiala, cu vacantele si petrecerile. La inceput nu s-a putut, apoi nu am vrut, si a fost si o perioada cand am lasat alte lucruri sa ne impiedice.

Am avut in schimb o fericire interioara, un sentiment de liniste, caldura si implinire sufleteasca. Ma uit la el si stiu ca orice ar fi, ma va iubi in felul lui intotdeauna. Ma atinge si sunt din nou adolescenta de 17 ani care abia astepta sa i se piarda in brate. In bratele lui lacrimile sunt dulci si durerea dispare.

De fapt, nu am mai cunoscut lacrimi si durere, cu mici exceptii, de cand a venit pe lume fetita noastra mai mare. Si ea si sora ei au fost si sunt un izvor de bucurie. Nu am stiut ce inseamna sa-ti planga copilul, sau sa nu dormi noaptea. Casa noastra a rasunat intotdeauna de chicoteli, gangureli si rasete.

Pentru a ma putea bucura in continuare de veselia lor, am decis sa nu mai astept sa se intample inevitabilul. Daca destinul meu e sa infrunt cancerul, voi fi pregatita. Azi am facut primele teste, markeri tumorali de fapt, sa ma asigur ca totul e in regula. Voi continua sa fac asta periodic, pentru linistea mea si viitorul fetelor mele.

Tu cand ai fost ultima oara la medic? Daca esti ca mine, si tii la cei din jur, nu-ti ocoli medicul. E mai bine sa te creada nebun sau nebuna, decat sa te neglijezi si sa ajungi sa te confrunti cu un diagnostic necrutator. Dar un medic bun va intelege ca vrei sa previi, ca vrei sa te bucuri de viata pentru cat mai mult timp.

E o diferenta intre teama de boala si dorinta de a o preveni si ipohondria ca manie de a inventa boli unde nu sunt si a te intoxica cu medicamente de care nu ai nevoie. Eu nu iau medicamente nici macar cand ar trebui, dar imi doresc un viitor langa familia mea, si pentru asta imi voi calca pe suflet si voi merge la medic periodic.

Tu ti-ai primit "pupicul si iubeala" azi?

Stiai ca imbratisarile contracareaza stresul si iti intaresc sistemul imunitar? Eu nu stiam, dar inca din copilarie, imbratisarile ma ajutau sa trec peste probleme, peste temeri, peste scandalurile de acasa, peste situatii imposibile.

Abia tarziu am inteles de ce mama ma imbratisa atat de strans ca abia mai puteam respira cand plangea, de ce atunci cand mi-am cunoscut sufletul pereche si m-a imbratisat prima oara mi-am dorit ca timpul sa stea in loc. 

Imbratisarile induc o stare de relaxare, incredere si speranta, fac greutatile mai usor de suportat, intunericul mai luminos, durerea mai placuta, si viata mai frumoasa.

Ador sentimentul de liniste si caldura ce ma invaluie cand primesc o imbratisare sincera, modul cum durerea se dilueaza si dispare, lasand locul sperantei, intensitatea pe care o capata micile bucurii in bratele persoanei iubite. 

Si totusi, nimic nu e mai intens, mai placut si reconfortant decat imbratisarea nevinovata a doua manute de copil ce urmeaza o privire senina ca cerul. 

"Mami, pupa ca sa treaca!"

"Mami, pupicul si iubeala!" 

"Mami, te costa 100-50-40 de pupici!"

Nu-mi doresc de la viata decat apropierea celor dragi. Langa sotul si fetele mele, viata e frumoasa si totul e posibil. Un pupic si o iubeala din partea lor sunt suficiente pentru a ma face cea mai fericita femeie din lume. 

Tu ti-ai primit pupicul si iubeala azi?